Valoarea tranzacțiilor în marjă intermediate de X-Trade Brokers s-a ridicat la 9 miliarde de euro

Casa de brokeraj X-Trade Brokers România a anunțat că intenționează să își majoreze valoarea tranzacțiilor din țara noastră până la un minim de 15 miliarde euro în marjă (o tranzacție se efectuează cu un efect de levier de până la 1 las 100), adică o creștere de 66% în condițiile în care, în 2009, valoarea tranzacților s-a ridicat la nouă miliarde de euro.




„Piața românească reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru X-Trade Brokers, din două motive: ca și companie, ne adresăm celor cu venituri medii și peste medie, România fiind o piață importantă din acest punct de vedere; în al doilea rând- românii sunt foarte dornici să învețe să tranzacționeze, așa încât <> de informare și formare privind piețele de capital, instrumentele financiare etc poate fi recuperat”, a declarat Victor Safta, director general X-Trade Brokers.

www.capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu